Bucovina este povestea spusă de bătrânii cu ninsoare în plete și foc în inimă, de copiii cu inelușe de aur zvârcolite pe tâmple, de fetele aprige și oacheșe și de flăcăii frați cu armăsarii țintați. Ca o flacără care luminează ochii și învăluie sufletul, mândra Țară a Fagilor e un spirit care trăiește de veacuri și cu niciun chip nu are de gând să pălească. Cine ajunge pe aste meleaguri și inspiră voinicește aerul pur și vindecător, se îmbătă cu această viață orânduită de Dumnezeu, între cerul incredibil de albastru, munții falnici, brazii bătrâni, florile perlate de  roua dimineții și râurile repezi.
Și ce munți, și ce cărări, și ce legende!

De poveste sunt crestele semețe ale Rarăului, Giumalăului sau Călimanilor care, în drumul lor spre norii pudrați cu praf de îngeri, urmăresc ocrotitor pe fiecare bucovinean. Cine nu a hoinărit la pas pe potecile afundate în Codrii Seculari, nu s-a îmbătat cu peisajele oferite de crestele munților cu capul în nori, nu a călcat pe podețele tinoavelor, nu s-a oglindit în limpezimea lacurilor, nu a ascultat povestea mocăniței și nu a admirat libertatea huțulilor….a trăit degeaba.
Vă poftim în lumea satului bucovinean! Ce lume! Ce sate! O adevărată salbă de nestemate care își arată semeția menținută de gospodarii destoinici, bravi urmași ai lui Ștefan cel Mare.

Dacă te nimerești să treci în zi de sărbătoare prin satele Bucovinei vezi bătrânii gârboviți de ani ținând de mână prunci cu ochi iscoditori, ca într-un tablou de Grigorescu. Drumul spre biserică este sacru iar costumul popular, îngălbenit de trecerea anilor dar înmiresmat de sulfina proaspătă adăpostită în colțul camerei cu zestre, e parte a rugăciunii pioase.

Mândru mai e costumul popular bucovinean! De vrei să-l vezi în toată splendoarea sa, te pierzi de o parte și de alta a Bistriței Aurii, sub atenta și părinteasca ocrotire a Munților Suhard și a Obcinii Mestecănișului.

Plimbându-te pe ulițele satelor din Bucovina simți bucuria și în același timp libertatea gospodarilor de aici. Mai mult decât atât, viața celor care-și duc traiul pe aceste meleaguri blânde și frumoase au un sistem de valori ușor modificat față de cel întâlnit în majoritatea satelor românești. Țăranul român muncește o viață întreagă, agonisește de-a lungul anilor și nu se oprește până nu își face ”îndămânări”, într-o casă cât mai mare, să încapă și copiii, și nepoții când vin în vizită. Aici, în colțul acesta de Românie, nu mărimea casei este importantă, ci bogăția decorațiunilor care îmbracă pereții exteriori. Casele care se înșiruie de-a lungul drumurilor care taie cu blândețe dealurile verzi și munții falnici respectă cu sfințenie linia desprinsă de pe iile țărăncilor cu obraz rumen. Satele Bucovinei sunt adevărate muzee în aer liber.

Nu o dată s-a spus că ținutul Țării Fagilor este binecuvântat de Dumnezeu. Nici nu s-ar putea altfel, când aici își înalță turlele spre cer un mănunchi de mănăstiri atât de frumoase, ce par pictate pe pânza lăsată de îngeri pe pământ. Că vorbești de Putna sau de Voroneț, că amintești de Sucevița sau de Humor, că îți zboară gândul la Moldovița sau la Arbore sau poate la Sfântul Ioan de la Suceava, toate îți deschid sufletul și te poartă într-o lume în care liniștea e suverană.

Mândră ești Bucovină, mândră în peisaje care te farmecă și te zguduie sufletește, mândră în obiceiuri și tradiții lăsate cu limbă de moarte din moși strămoși, mândră în oameni cu minte ageră și dulceață în grai și mândră în orașe unul și unul!